Ce este pedodontia?
Este ramura medicinei dentare care se ocupă de tratamentul dinților copiilor, dinți de lapte și cei permanenți, tineri.
Ce tratamente și profilaxii se pot face copiilor?
-controlul plăcii bacteriene;
-tratamentul curativ al dinților;
-profilaxia anomaliilor dento-maxilare;
-indicații pentru periajul dentar și igiena bucală corectă;
-prevenirea cariilor și afecțiunilor gingivale. În acest scop, cea mai bună tehnică este acoperirea șanțurilor și fosetelor (gropițelor) de pe suprafața dinților cu rașini compozite opace sau transparente, fotopolimerizabile, tehnică numită sigilare. La această vârstă, igienizarea acestor locuri este mai dificila, iar prin sigilare se formează o barieră fizică împotriva factorilor declanșatori ai cariilor;
Când trebuie apelat la dentist?
Prima vizita la dentist trebuie să intervină până la vârsta de 3 ani, când se termină erupția dinților de lapte (20 dințișori).
Copilul trebuie să fie familiarizat cu medicul dentist înainte să apară dureri sau necesitatea unor tratamente stomatologice. Părinţii trebuie să le creeze copiilor o imagine cât mai plăcută despre medicul dentist și activitatea specifică, fără să-l sperie. În acest scop se pot folosi și jucării specifice, care simulează activitatea stomatologică, astfel încât copilul să vină cu plăcere în cabinet.
Părinții trebuie să-și ascundă față de copil eventualele anxietăți proprii, provocate în trecut de tratamentele stomatologice.
Prevenirea cariilor la copii
-încurajarea spălării pe dinți și folosirea aței dentare. Copilul trebuie spălat pe dinți odată cu erupția primului dinte și până când deprinde tehnica corectă de periaj;
-reducerea consumului bauturilor cu continut crescut de zahăr;
-evitarea consumul de alimente lipicioase: caramel, ș.a.;
-reducerea consumului de alimente între mesele principale sau după ultima masă;